Lacul Bucura
Lacul Bucura este un lac glaciar situat în Parcul Național Retezat din Munții Retezat. Este cel mai mare lac glaciar din România. Se află în căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga și Șaua Bucurei, fiind orientat în direcția nord
Cetatea Colț datează de la începutul sec. al XIV-lea, când a fost ctitorită de cneazul Cândea. Ulterior, Cândea a trecut la religia catolică și și-a schimbat numele în Kendeffy. Cetatea se află pe teritoriul satului Suseni, Hunedoara, pe drumul județean DJ 686, la intrarea pe valea Râușorului
Sarmizegetusa Regia (cea regească) a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei,
Parcul Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina reprezintă o arie naturală protejată cu statut de parc natural, al cărei scop este protecţia şi conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic,